Făcut-aţi drumul de la vierme la om, dar este-n voi destul, încă, din vierme. Odinioară aţi fost maimuţe, şi chiar şi-acum e mai maimuţă omul decît maimuţele.
Pînă şi cel mai înţelept dintre voi toţi, nu este decît o fiinţă hibridă şi neîmperecheată : pe jumătate plantă, pe jumătate arătare. Ci v-am spus eu, să fiţi arătări, ori plante?
Vă conjur, o, fraţii mei, rămîneţi credincioşi pămîntului şi să nu-i credeţi pe cei ce vă vorbesc despre speranţe supra pămînteşti. Cu bunăştiinţă, ori nu, acestia sînt otrăvitori.
Aceştia-s dispreţuitori ai vieţii, muribunzi, intoxicaţi, sînt cei de care-i săturat pămîntul: să piară, deci!
Odinioară sufletul asupra trupului privea cu o privire dispreţuitoare. Şi nu era nimic mai preţuit decît acest dispreţ. Şi sufletul vroia ca trupul să fie slab, hidos şi vlăguit. Gîndea că astfel se va despovăra de el, ca de-un pămînt.
Dar însuşi sufletul, ce slab, hidos şi vlăguit era! Şi îşi afla plăcere-n a fi rău. Voi, fraţi ai mei, spuneţi-mi: ce-arată trupul vostru că vi-e sufletul? Nu este sărmanul vostru suflet de-o jalnică infumurare?
În fapt, omul e-un rîu plin de mocirlă. Şi trebuie marea să fii, ca să sorbi rîul mocirlos fără de a te murdări.