Nu exista nimic in viata asta, nu exista decat zgomot. Iar cand zgomotul dispare, linistea ne innebuneste. Avem nevoie de zgomot caci fara el am lua-o razna. Avem nevoie de zgomot asa ca il cautam peste tot. Si avem nevoie de zgomot tot timpul, nu putem suporta nici o secunda de liniste.
Si creem zgomot cu munca, cu prieteni, cu iesiri, cu hobiuri, cu femei, cu barbati, cu futut, cu muzica, cu copii, cu creatie, cu orice sub soare. Si daca avem noroc reusim sa acoperim toate orele in care suntem treji cu zgomot astfel incat sa fim ocupati tot timpul.
Se intampla totusi, rar, cand suntem neatenti, cand credem ca suntem acoperiti, sa ramanem fara zgomot. Sa nu mai avem nimic, nici munca, nici filme, nici femeie, nimic care sa mai functioneze ca zgomot.
Si ramai cu linistea asurzitoare, si e oribil. E oribil, nu e nimic mai urat si mai groaznic pe lume decat linistea, decat pauza, decat lipsa a orice. Creierul o ia razna, creierul e facut sa functioneze cu zgomot, nu stie ce sa faca cu linistea, nu are ce procesa. Asa ca merge in gol cautand sa genereze zgomot. Dar cand nici asta nu mai functioneaza, ce faci sa scapi de linistea care te distruge? Pai, te distrugi tu primu, e simplu. Sau, mai simplu si mai probabil, gasesti niste zgomot.
Tot ce facem, facem ca sa nu ne plictisim. Nu e nimic mai profund de atat. As spune ca e trist, dar nu as avea cu ce sa compar care sa fie mai trist sau mai imbucurator. Cand exista doar un lucru, nu poate fi bun sau rau, el doar este.