Cand iti gasesti curajul in frica, in ce poti sa mai crezi? Ai zice ca e bine, ideal chiar, dar nu e, cel putin nu acum. Sa reformulez pentru claritate. Cand gasesti izbanda in infrangere, cand te dai batut si te simti implinit, cand abandonul te face invingator … e bine? Cand viciul iti e atu, cand decaderea te inalta, cand delasarea te motiveaza? In ce mai poti sa crezi? Mai are rost sa crezi? Conteaza daca crezi sau nu?
Noroc cu indienii. Poti sa numeri pana la zero si sa te simti castigat? Momentan as spune ca da. Zero e un numar interesant. Descrie nimic si totusi spune atat de multe.
Ai zice ca e usor sa ajungi la zero. Dar daca e asa usor, de ce ma simt atat de bine acum ca am reusit? Intrebare spre neant.
Contrar matematicii, adunarea cu zero da tot zero. La zero nu poti sa adaugi si nu poti sa scazi. Cand ai ajuns la zero ai ajuns la capat. Nu mai ai scapare si de ce ai cauta-o?
Pana la urma, universul, cu toata entropia lui, tinde la zero. Da-i destul timp si va ajunge la zero. OK, tehnic vorbind, nu va fi zero absolut niciodata, cel putin nu dupa cunostintele noastre actuale, dar imi permit o licenta poetica. Pentru ca nu e nimeni sa ma judece. La propriu si la figurat.
De la zero nu mai ai unde sa ai ajungi, esti deja la destinatie. Cand esti la zero nu mai vrei sa pleci nicaieri. Orice particula in univers tinde la nivelul energetic cel mai scazut, zero cum ar veni, si ar ajunge acolo daca ar fi lasata.
Din fericire, eu nu sunt o particula. Eu pot sa fiu la zero indiferent daca altii sunt pe acelasi nivel energetic sau nu.
Si o sa postulez o ipoteza, odata ajuns la zero, nu mai poti interactiona cu nimic din jur. Unde jur e universul dupa cum nu il cunoastem.
E un sentiment placut, sa fii la zero. Amestec pragmatismul cu romantismul, dar fizica nu e decat o forma de filozofie pana la urma. Filozofie pentru cei ce vor mai multa certitudine decat filozofii clasici. Falsa certitudine, dar orice ne ajuta sa dormim noaptea e nu doar benefic ci chiar recomandat.
Complet aleatoriu, creatia in sine e falsa. Cel putin cand vine vorba de muzica, dar inclin sa cred ca se aplica la orice creatie. Creatia nu vine in momentul inspiratiei. Cel putin eu nu vad cum e posibil. OK, sa scriu trei cuvinte vag coerente e usor. Sa fac muzica fix cand simt cel mai puternic, nu cred ca as putea. Poate tine de mine, dar totusi e prea complex sa pot sa scot din mine, sa pot sa creez ceva relevant cand simt ceva atat de puternic. Dar poate asta vine cu exercitiul.