Uncategorized

Une immense espérance a traversé ma peur

Ce-i interzis cu mana ta se ia de pe tavan.

Totusi, nu iti cauta scuze cand nici mie nu imi acorzi. Nu ai fost victima nici inainte si nici dupa. Atacator ai fost de la inceput cum a fost si eu. Si abuzul, oricat de justificat, tot abuz se cheama. Crezi ca e reactie fireasca? Atunci de ce numai tu ai dreptu la ea. Tu esti singurul tau arbitru, asa ca e normal sa iti acorzi tie circumstante atenuante si sa ignori ce nu iti convine. Normal, nu si sanatos. Victime am fost amandoi cum am fost amandoi calai.

Am scris ca boul o tona si am pierdut. Simbolic poate. Macar aici pot sa mai incerc o data.

Vroiam sa scriu si eu, si o sa scriu. Dar nu mi-am acordat timpu sa sufar. Nu am avut curajul.

As vrea sa fi fost personajul diabolic pe care il descrii. Daca as fi fost, nu as fi suferit atat acum. Si nu ti-as fi facut atat de mult rau, m-as fi plictisit de mult. Dar poate ti-e mai usor sa ma vezi ca un personaj de benzi desenate decat ca un om. In benzi desenate nu exista decat alb si negru. In realitate, totu e gri.

Dar ce rost are sa ma apar, cand sunt vinovat. Si sunt vinovat, desi poate nu de tot ce ma acuzi. Nu conteaza de ce sunt vinovat, cand justitia a fost servita. Justitie da, adevar mai putin, partinitor si monoperspectivist oricum.

Ce mai conteaza ca am fost condamnat pe nedrept cat timp imi ispasesc pedeapsa, cat timp platesc pentru faptele mele. Judecatorul care e si victima e de neinduplecat. Avocatul care e si faptasul nu poate fi crezut niciodata, nici in rarele momente cand spune adevarul. Victima devenita calau e la fel de cruda si clar mai determinata ca vinovatul.

Totusi cand imparti totul in bine si rau, in victima nevinovata si criminal malefic, e mai usor sa le distingi, sa tragi o linie intre ele, sa devina doua entitati de sine statatoare unde pana atunci era una singura, sarpele care se hranea cu propria coada, autosuficient si flamand de propria-i distrugere. Din doi oameni nu pot fi doi vinovati, cum nu pot fi doua victime. Pagubitul nu poate fi si pagubitor in acelasi timp. Nu asa ne invata povestile din copilarie.

Iar trecutul nu exista decat in povesti, nu a existat si nu va exista in alta forma. Prezentul e efemer si haotic si se transforma in trecut prin prisma si bunul plac a celui care il priveste si il inregistreaza. Iar apoi, e din nou rastalmacit de cel ce il povesteste.

Adevar in sus, adevar in jos. Adevarul meu, adevarul tau. Un adevar fictiv, reconstruit din cateva cioburi de absolut si mult gips aplicat dupa skill si imaginatie de un arheolog mai mult sau mai putin abil, asemeni oalelor dacice.

Rezultatul poate parea complet, poate fi expus in muzee, dar are putin in comun cu obiectul initial si nici intr-un caz nu serveste la acelasi scop.

Dar la ce folos cioburi cand noi vrem intreg, mai bine o piesa de muzeu care spune o poveste placuta sau macar coerenta, decat cioburi care descriu o realitate violenta si confuza.

Imi spui de manipulare, dorita si constienta sau nu. Suntem amandoi vinovati si stii asta. Cand tu te simteai nedorita, eu te simteam rece si distanta. Cand eu iti aratam afectiune, tu raspundeai cu acuzatii. Cand vroiam sa vad dupa carne, ridicai ziduri. Nu ai stiut sa vezi putinul pe care ti l-am dat asa ca mi-ai dat si mai putin la schimb.

Un schimb de energie cu pierderi. Oricat de multa era la inceput, in timp, s-a consumat pana n-a mai ramas nimic.

Cum te-ai mintit si tu de frica, m-am mintit si eu de singuratate, m-am mintit ca o sa vina ziua in care sa ma lasi in sufletul tau, in care sa ai destula bucurie incat sa dai si la altii.

Nu ai stiut sa ma iubesti cum nu am stiut nici eu. Si, mai rau, nu am stiut sa iti arat ca te iubesc, cum nu ai stiut nici tu. E cretin, dar nesurprinzator pentru doi roboti defecti care incearca sa treaca drept oameni.

Doi roboti care simt mai mult decat toti oamenii la un loc si totusi capabili de o lipsa de empatie rezervata doar creatiilor mecanice.

E ironic ca singuru mod in care putem comunica, sau cel putin “vorbi” fara sa ne certam, e cand vorbim de unii singuri, fara sa stim macar daca alalt asculta. Dar poate asa o fost tot timpu intre noi. Multe vorbe, putina comunicare.

It really doesn’t matter if they didn’t mean to. “Bad things” are always about the putting of one perceived need over another. Heck, “not meaning to” is the reason most people allow themselves to commit bad acts in the first place, for it is the subconscious permission to an instinct.

Cuvintele mari acopera simtiri mici. Fetele sterne mascheaza oameni slabi. Trasaturile infantile ascund minti desfigurate.

Frica dezgropa instincte primitive, dezumanizand. Furia creeaza oameni orbi. Ura consuma oameni buni, ii macina din interior si lasa in urma doar o coaja.

Durerea creeaza calai zeloti, iar injustitia nu duce decat la mai multa injustitie. Iertarea vine prea tarziu sau deloc.

Oameni goi pe dinauntru umbla printre noi neobservati, caci noi ne oprim tot timpul la ambalaj. Ne e frica de ce am putea gasi daca l-am desface.

Doar ambalajul ne atrage si doar ambalajul ne intereseaza. Nu poti sa te futi cu un suflet si totusi o cutie goala, oricat de stralucitoare, nu iti poate incalzi inima in noptile lungi.

Sufletul e ce ne da viata, e ce ar trebui sa ascunda si protejeze ambalajul. Dar sufletul are nevoie de un alt suflet pentru a creste, cum au ciupercile nevoie de alge. In lipsa acestuia se atrofiaza pana cand nu mai da nici o caldura.

Poate in unii nu dispare de tot niciodata, dar in multi nu a ramas decat ambalajul. Si, si ala incepe sa se dezmembreze cand nu mai acopera decat vid si o samanta uscata de suflet.

Dintre acestia, unii se transforma in adevarati vampiri, sufletul lor nu mai lucreaza in simbioza, ci se hraneste cu energia altor suflete. Cu toate astea, el nu mai creste, devine o gaura neagra afectiva, capabila doar sa absoarba energie si sa consume pe altii. Iar cand o sursa de energie s-a epuizat, trec la alta, lasand in urma si mai multe cutii goale.

Nu i-au placut niciodata rosiile, dar acum nu se mai putea satura. Nu se intreba de ce, in momentul asta nu prea isi mai punea nici o o intrebare. Dupa ultimile luni, dupa ultima zi, intrebarile nu is mai aveau rostul.

Continua sa isi manance rosiile cu o satisfactie ciudata. Cu mintea goala, gasea o placere animalica in zeama care i se scurgea peste barbie.

June ajunsese cu cateva ore inainte, desi timpul nu insemna mare lucru in acest loc. Unii stateau cateva ore, altii cativa ani. Unii plecau neschimbati, altii deloc.

Era ceva special aici si totusi ceva diferit pentru fiecare. Unii isi gaseau fericirea, unii isi vindecau bolile, altii isi lua viata. Altii iar plecau cum au venit si totusi satisfacuti.

Poate nu era locul special, poate era doar faptul ca un grup foarte ciudat dar specific de indivizi il cauta. Toti veneau cu intrebari, aproape toti, care de care mai diverse. Unii cautau success in afaceri, altii in dragoste. Unii cautau un raspuns la existenta, altii vroiau o experienta mistica.

Si mai toti gaseau ce cautau sau, in orice caz, credeau ca gaseau. Intrebarile sunt un lucru ciudat, toti le au, dar nimeni nu se intreaba de ce.

De ce avem intrebari, ce scop au ele, daca e sa aiba un scop? Nu e ca si cum nu am putea trai la fel de bine fara, nu iti trebuie intrebari sa te nasti, sa mananci, sa futi si sa dormi. Desigur, orice animal ia decizii, compara optiunile, pe care le recunoaste, bazat pe experiente anterioare si instincte.

Puterea de a lua decizii este folositoare si nu se poate nega ca la fiintele auto-intitulate sentiente puterea de decizie e foarte dezvoltata. Din pacate, asta are un efect secundar, suntem dotati cu o unealta foarte puternica, activata permanent dar de care nu avem nevoie tot timpul.

Mai mult, pentru ca creierul nostru ne ajuta, viata de zi cu zi nu implica atat de multe decizii pe cat ai crede. Multe lucruri ne sunt asigurate, nu prea avem ce alege sau de ce.

Asa ca avem mult timp liber si unelte specializate stand degeaba. Reteta dezastrului. O fiinta care trebuie sa petreaca o buna parte din zi, sau din noapte, cautand hrana, atenta la pradatori sau rivali si avand grija de progenituri nu are timp de intrebari.

Noi avem. Intrebarile nu au un scop evolutionar, sunt un efect secundar accidental si din pacate daunator. Dar nu e ca si cum putem scapa de ele.

Asa ca toata lumea are intrebari, de la cele mai banale la cele mai banale. Cand scopul vietii (supravietuirea pentru reproducere) nu mai e atat de clar, pentru ca nu trebuie sa avem grija lui in fiecare secunda a zilei, incepem sa ii cautam alternative.

Ne intrebam, de ce? Pentru ce? Raspunsuri au existat de lungul timpului, unul mai ridicol ca altul si inca se inventeaza. Imaginatia, un alt efect secundar al timpului liber.

Asa ca cautam un scop. Un sens. Ne intrebam "de ce exist?", convinsi ca trebuie sa fie un raspuns. Nici un animal nu isi pune intrebarea asta, ar fi ridicol, nici un animal nu concepe ca ar putea exista o alternativa. Dar noi, in aroganta noastra, credem ca, cumva, avem de ales. Ca, cumva, suntem superiori propriei naturi si ca existam pentru un motiv, nu putem exista doar fiindca.

In aroganta noastra ne credem speciali. Ridicol. Nu exista nici un scop, de ce ar exista? Care ar fi scopul scopului? Care ar fi diferenta care ar face-o, nu la fel ne-am inmulti ca parazitii si muri lasand loc unei noi generatii de paraziti mai numeroase si mai specializata in distrugere? Ce ar schimba existenta unui scop? Am trai altfel? Si daca am trai altfel, ce diferenta ar face? Nici una.

Fotonii care pleaca dintr-o stea intr-o galaxie indepartata nu ajung in partea cealalta a universului cateva miliarde de ani mai tarziu pentru ca au o misiune, pentru ca au un scop. Sa intamplat sa fie emisi intr-un loc care sa le permita sa scape plasmei care ia creat si apoi au avut norocul, vorba vine noroc tinand cont cat nimic exista in univers, sa nu se intersecteze de ceva drum de miliarde de ani lumina. Ani lumina pe care nu i-au simtit, pentru ca fotonii nu simt timp. Sunt norocosi.

La fel de intamplator si repede cum au fost creati, mor absorbiti de retina vreunui complex chimic care se crede special, diferit cumva restului de 99.9999999999999999999999999999999999999999999999999999999999% (plus multi de noua) de materie si energie din universul cunoscut.

De ce fotoni care au parcurs jumatate de univers, care au existat inainte sa existe soarele si vor exista dupa ce se va stinge, nu au un scop, nu au nevoie de un scop, iar noi, care traim pentru o femtosecunda galactica am avea? Ridicola aroganta.

Ne nastem si murim. Murim la fel de fara rost si motiv cum am trait. Iar efectul vietii noastre e acelasi cu efectul mortii noastre, zero.

Cel mult, putem avea un efect la nivel macroscopic. Cel mult, toata adunarea de paraziti poate afecta planeta pe care exista. Poate, in timp, vor afecta cateva planete si luni din sistemul lor solar. Dar nici asta nu are un scop sau nevoie de un scop, e doar un fenomen.

Atomii din soare nu se intreaba care e sensul existentei lor, ce ar trebui sa faca. Si totusi, efectul adunat al tuturor atomilor din soare este mult mai puternic decat efectul unei civilizatii de fiinte auto-intitulate inteligente. Un atom individual nu face mare lucru, dar multe, multe, multe miliarde dau nastere unei stele. O fiinta individuala nu face mare lucru, dar cateva miliarde au un efect secundar observabil la nivel local.

Se gandea din nou la asta, nu pentru prima oara si sigur nu pentru ultima. Convins de propria inutilitate, de inutilitatea intrebarilor, continua sa existe si sa se intrebe.

Dar gandurile ii luara o intarsatura mai mundana curand, cum se intampla de fiecare data cand e destul de lucid sa aiba ganduri cat de cat coerente. Isi adu aminte din nou de ce e aici si de incearca sa se convinga de futilitate existentei. In ciuda detasarii de care se convingea, ce il punea pe ganduri era de fiecare data acelasi lucru, ea.

Ridicol, o stia si el, dar ce rost are sa iti negi propria natura. Ar fi tocmai impotriva credintelor lui, asa ca nu se impotrivea niciodata. Contemplarile lui nu aveau un scop sau un rezultat dorit sau posibil, dar faceau sa treaca timpul. Orice il facea sa uite, macar cateva momente era ok.

Convins de futilitatea existentei lui si de lipsa de importanta a acestei futilitati, nu avea curajul sa o curme si nici nu si-ar fi dorit. Se lasa dus de inertie, la fel ca fotonul care parcurge galaxia, pana la inevitabilul sfarsit. Nu avea nici o graba inspre acel sfarsit dar nici o deosebita frica de el.

Intocmai cu convingerile sale, propria natura il facea predispus la “durere” si “regrete,” doua lucruri aproape inutile evolutionar, in afara de a servi drept invataminte. Puterea lui de autoconvingere nu era tocmai maxima in seara asta.

Ce cacat ar mai fi fost de facut, daca ar mai fi fost? Ar fi putut fi altfel? Si care ar fi fost diferenta, daca ar fi fost altfel, ce? Ar fi schimbat ceva la nivel macroscopic? Desigur ca nu, iluzoria fericire a unui individ intra la zgomotul de fond al marelui aparat si doar atat.

Dar, oricat am incerca, nu putem schimba perspectiva individuala cu cea globala. Oricat am incerca, nu ne putem contopi cu procesul care ne misca si din care facem parte si totusi ii suntem separati. Oricat am incerca, nu ne consoleaza gandul ca existenta sau nonexistenta noastra nu face nici o diferenta.

Femeia e ca pula. La început trebuie sa o iei mai ușor, ca altfel se sperie și nu ii place. Tre sa o mângâi un pic, ii șoptești ceva frumos, vii cu o floare, ceva. Nu la toate e la fel, unele vor mai tare de la început, altele sunt sensibile tot timpul, dar ca regula generala e buna asta.
După aia, când prinde un pic de curaj și chef, nu durează mult de obicei, poți sa o iei și mai tare, chiar e de preferat. În timpul sexului, ii mai dai o palma jucăușă, o mai strângi de gat un pic, o sa ii placa. Poți sa ii vorbești urat, sa o întorci pe toate părțile, o sa i se para mai incitant. Imediat după sex însă, trebuie sa ai mare grija, femeia e foarte sensibila. Poți sa o iei în brate un pic, dar ușor, și tre sa ii vorbești foarte frumos, ca sa nu se simtă folosita.
Cu femeia, ca și cu pula, poți sa fii foarte fericit, cât timp știi sa ii impui niște limite. Dacă știi sa te porți cu ea, o sa iti dea o grămadă de satisfacție.
Dar femeia, ca și pula nu are minte. Femeia nu știe exact ce vrea, dar vrea foarte mult și o sa i se para foarte des ca a găsit fix ce își dorește, ca a doua zi sa se ce dracu avusese în minte și sa înceapă sa caute în iar.
Dacă te lași dus de femeie, ca și de pula ai sa te trezești în tot felul de rahaturi în care nu ai vrut sa te bagi. Ai sa te trezești ca nu mai ai control asupra acțiunilor tale și ca devii spectator la propria viata.
Ai sa regreți ca te-ai lăsat iarăși dus de femeie, o sa iti fie rușine cu ce faci iar prietenii tai o sa rada de tine.
Femeia, ca și pula, are nevoie de o mana gentila dar ferma. De aia femeia e atașată de bărbat, ca e singurul în stare sa o controleze.
Dacă știi când sa spui nu femeii, când sa nu o asculți și sa iti dai numai atenția de care are nevoie, o sa ai o relatie fericita, sănătoasă și mutual benefica cu ea.

Pula e ca femeia. La început trebuie sa o iei mai ușor, ca altfel se sperie și nu ii place. Tre sa o mângâi un pic, ii șoptești ceva frumos, vii cu o floare, ceva. Nu la toate e la fel, unele vor mai tare de la început, altele sunt sensibile tot timpul, dar ca regula generala e buna asta.
După aia, când prinde un pic de curaj și chef, nu durează mult de obicei, poți sa o iei și mai tare, chiar e de preferat. În timpul sexului, ii mai dai o palma jucăușă, o mai strângi de gat un pic, o sa ii placa. Poți sa ii vorbești urat, sa o întorci pe toate părțile, o sa i se para mai incitant. Imediat după sex însă, trebuie sa ai mare grija, pula e foarte sensibila. Poți sa o iei în brate un pic, dar ușor, și tre sa ii vorbești foarte frumos, ca sa nu se simtă folosita.
Cu pula, ca și cu femeia, poți sa fii foarte fericit, cât timp știi sa ii impui niște limite. Dacă știi sa te porți cu ea, o sa iti dea o grămadă de satisfacție.
Dar pula, ca și femeia nu are minte. Pula nu știe exact ce vrea, dar vrea foarte mult și o sa i se para foarte des ca a găsit fix ce își dorește, ca a doua zi sa se ce dracu avusese în minte și sa înceapă sa caute în iar.
Dacă te lași dus de pula, ca și de femeie ai sa te trezești în tot felul de rahaturi în care nu ai vrut sa te bagi. Ai sa te trezești ca nu mai ai control asupra acțiunilor tale și ca devii spectator la propria viata.
Ai sa regreți ca te-ai lăsat iarăși dus de pula, o sa iti fie rușine cu ce faci iar prietenii tai o sa rada de tine.
Pula, ca și femeia, are nevoie de o mana gentila dar ferma. De aia pula e atașată de bărbat, ca e singurul în stare sa o controleze.
Dacă știi când sa spui nu pulii, când sa nu o asculți și sa iti dai numai atenția de care are nevoie, o sa ai o relatie fericita, sănătoasă și mutual benefica cu ea.