Uncategorized

Dăm înainte ca buldozerul, fără încetinire, lăsăm în urmă oameni care nu mai țin pasul sau care aleg altă direcție. Rămân acolo în trecut, înghețați în punctu ăla, imprimați pe retină în ultima poziție nefirească (întotdeauna nefirească) în care i-am văzut. Iar noi continuăm singuri și fără oprire. Nu că ne-am putea opri oricât ne-am dori.

Dar când lași în urmă jumătate din tine, de unde mai știi care jumătate ești tu … aia care dă înainte sau aia care o rămas pe loc? Pe care o alegi? Poți alege?

Și cum trăiești apoi cu un singur ochi, un plămân și jumătate de inimă?

Mai 06:

Intr-o zi o sa ma uiti. Si mai trist, o sa te uit si eu. Intr-o zi, nu o sa mai stiu sa-ti numar toate gropitele din varful buzei.

Totul e o iluzie. Orice iluzie e reala pana incetezi sa crezi in ea. M-am apucat sa o caut pe urmatoarea.

Ea: Auzi. Ce faci de revelion?
Eu: imi sug pula singur
ca new year’s resolution … gen, imi iau sampanie, un vin bun, lumanari
na
si poate iese

I was feeling so sad and lonely. And empty. But then I ignored it.
Like I usually do. And it was ok, for a while.

Ce cacat. Cacaturile astea emo, gen, relating with people, interactions in general. Chiar functioneaza. Cine s-ar fi gandit. Un rahat de like si un comment pe Facebook e destul sa iti aduca aminte ca nu esti chiar singur pe lume. Sau sa para ca nu esti.

Brazii sunt verzi si pe intuneric. Bezna luminata de faruri, aer rece, cer imens. Negru, mult negru, zid de brazi dar spatiu. Negru de asfalt, dunga alba singura calauza. Negru apasator care elibereaza. Noapte alba fara lumina. Caldura unei amintiri reci. Trecutul nu e nimic. Stele.

Dorm treaz și trebuie să deschid ochii.
Nu vreau să-mi dorm viața.
În vis ar trebui să te piști. Din realitate cum te trezești?

Am sarit in rau si ce am vazut?
Ingeri vinetii innoata tacut.

O luna de soare si care astrale.
Si toate lucrurile ce le-am facut.

Iubitele pe care le-am cunoscut.
Trecutu-mi si viitoruri.

Si-am ajuns toti in rai intr-o barcuta mica.
Nu mai sunt dubii, nu mai e frica.

Esenta e sufocata de mundan.

Animalul ne imbranceste si ne impinge, nu are stare. Vrea.
Ne calca in picioare, macina sufletul pana cand ramane praful.
Praful de stele din care suntem facuti.

Microscopic, patrunde in noi fara sa-l simtim.
Ne prafuim unii pe altii cat apucam si apoi ne indepartam.

Nici macar nu stim ca am adunat atata praf,
De la unii mai mult, de la altii mai putin.
E din noi, jegul magic care se pune pe suflet.
Nu se spala dar se acopera cu parfum strident.
Animalul nu se opreste.

Ne si consuma, lasam atat praf in urma ca s-ar putea intr-o zi sa nu mai avem nimic de lasat.
Praf si pulbere.

Sun: Hey, elephant. I’m more ancient than you. Someday I will engulf the solar system. What was and what will be is meaningless. Meanwhile, you should wonder: Are you just a two-headed pile of meat on a crash course with the cosmic dump? Or do you contain the soul memory of a million dead stars?