Poate ca e necesar sa ma demonizezi ca sa te exorcizezi. Poate ca e necesar sa te lobotomizezi ca sa ma extirpezi. In metafora asta sunt o tumoare. Desi, nu alegi sa ai o tumoare.
Nu as vrea sa cred ca am ramas doar un reflex gol, un neg ascuns de care uiti in cele mai multe zile si pe care poti sa il ignori chiar si cand iti aduci aminte de el. O cicatrice banala, una de care nici nu iti mai este rusine, nu una care sa iti aduca aminte de foste batalii ... pierdute.
Si chiar as crede daca nu as avea dovada scrisa ca nu e asa. Poate doar ma pacalesc, nu am dovada scrisa de la cea mai recenta intersectie. Poate pentru ca asta a fost unilateral initiata. Poate tocmai lipsa dovezii e dovada. Sau doar ma afund in teoria conspiratiei.
Nu cred ca exista vreo diferenta intre gelozie si frica. Poti sa fii gelos ca nu mai esti muza chinuitoare a cuiva? Da, pot sa garantez asta. Daca e si bine sa nu mai fii, depinde de punctul de referinta, nu e bine pentru muza, e bine pentru artist.
Desi, artistul fara muza e ca omul fara suflet, un robot. La suprafata, nu faci diferenta, dar interiorul e gol. Dar mai bine om banal decat artist chinuit.
Ce arde in tine ca artist, te consuma ca om. Am vazut cu ochii mei. Dar daca esti artist doar cu sufletul nu si cu creatia, ce rost mai are, nu mai bine asa?
Intr-un univers paralel, conform interpretarii multiple lumi, Perseu se insoara cu Andromeda. In asta ramane doar persecutor.