Luna e toata o parte intunecata

Cuvintele mari acopera simtiri mici. Fetele sterne mascheaza oameni slabi. Trasaturile infantile ascund minti desfigurate.

Frica dezgropa instincte primitive, dezumanizand. Furia creeaza oameni orbi. Ura consuma oameni buni, ii macina din interior si lasa in urma doar o coaja.

Durerea creeaza calai zeloti, iar injustitia nu duce decat la mai multa injustitie. Iertarea vine prea tarziu sau deloc.

Oameni goi pe dinauntru umbla printre noi neobservati, caci noi ne oprim tot timpul la ambalaj. Ne e frica de ce am putea gasi daca l-am desface.

Doar ambalajul ne atrage si doar ambalajul ne intereseaza. Nu poti sa te futi cu un suflet si totusi o cutie goala, oricat de stralucitoare, nu iti poate incalzi inima in noptile lungi.

Sufletul e ce ne da viata, e ce ar trebui sa ascunda si protejeze ambalajul. Dar sufletul are nevoie de un alt suflet pentru a creste, cum au ciupercile nevoie de alge. In lipsa acestuia se atrofiaza pana cand nu mai da nici o caldura.

Poate in unii nu dispare de tot niciodata, dar in multi nu a ramas decat ambalajul. Si, si ala incepe sa se dezmembreze cand nu mai acopera decat vid si o samanta uscata de suflet.

Dintre acestia, unii se transforma in adevarati vampiri, sufletul lor nu mai lucreaza in simbioza, ci se hraneste cu energia altor suflete. Cu toate astea, el nu mai creste, devine o gaura neagra afectiva, capabila doar sa absoarba energie si sa consume pe altii. Iar cand o sursa de energie s-a epuizat, trec la alta, lasand in urma si mai multe cutii goale.