Animalutele au suflet la fel ca oamenii

Pana nu de mult consideram animalele doar niste robotei draguti, sau mai putin draguti, niste software ce ruleaza intr-o bucata de carne. De mic mi-au placut foarte mult animalutele, de fapt si acum imi plac si ma intelegeam foarte bine cu ele. Cu timpul am inceput sa le inteleg comportamentul, nu foarte complex dupa ce ai prins niste chestii de baza, iar apoi extrapoland pe cel al speciei numite oameni.
Dar desi vedeam asemanarile cu oamenii, comportamentul lor mult prea previzibil nu prea ma lasa sa interpretez instinctul de turma drept afectiune sau chiar dragoste sau alte sentimente preponderent umane. Comportamentul oamenilor fie doar prin complexitatea mai mare il consideram “superior”.
Toate acestea s-au schimbat, radical, azi noapte cand am ajuns acasa pe la 4, complet treaz tin sa precizez. Cand sa ma duc sa ma pis era si catelusu dragutu pe acolo. Ce dragut. Dadea el din coada chiut. Mai mare frumusetea. Dau sa il mangai si in urmatoare secunda am realizat. Epifanie. Animalele au un suflet la fel ca oamenii. Tot sistemul meu de valori a fost dat peste cap. PENTRU CA SOBOLANUL FUTUT SI PAROS M-O MUSCAT ARDE-I-AR SUFLETU IN CEAUNELE CLOCOTINDE ALE IADULUI. Pana sa arda in iad i-am ars si io vreo doua da faptu era consumat. OK il avem de vreo juma de an si nu am mai fost acasa de vreo luna da’ l-am tinunt in brate si i-am dat de mancare fute-l-as in gura de parazit. Nu ii port pica totusi pentru ca m-a ajutat sa realizez ceva important: si cainii poa sa fie la fel de meschini, egoisti si de neincredere ca orice om. Kudos dog race. RESTECPA! Te fut si ei cand te astepti mai putin fix ca muistii astia bipezi. Macar la astia bipezi ma astept. Acum ma astept si la patrupezi. Aaaa si sa nu vina vreun cretin cu cacaturi de psihologie canina ca ii fut o tastatura in muie, in sensul ca ii voi demonstra ca stiu despre ce vorbesc si ca nu are ce sa ma invete.